Cred că venim pe această lume știind, la un nivel profund, ceea ce urmează să trăim.
Cred că venim pe această lume știind, la un nivel profund, ceea ce urmează să trăim. Venim ca să învățăm, să evoluăm, să iubim — să creștem prin câștig și transformare, prin durere și bucurie. Iar cea mai profundă dintre toate iubirile rămâne cea de Sine. Și, cumva, cea mai greu de dobândit.
Cred în vieți multiple, în universuri paralele, în Dumnezeu, în îngeri și arhangheli, în Lumină și Întuneric deopotrivă. Cred că suntem făcuți din ambele — că în fiecare dintre noi coexistă pozitivul și negativul, și că frumusețea stă tocmai în echilibrul dintre ele.
Sunt optimistă, spirituală, loială și curioasă. Iubesc familia, natura și libertatea. Iubesc să fiu mamă — și sunt profund recunoscătoare că două suflete ne-au ales să le fim părinți.
Cred că viața pe pământ este, prin natura ei, abundență. Felul în care o trăim depinde în întregime de noi — de alegerile noastre, de întrebările pe care îndrăznim să ni le punem, de modul în care traversăm experiențele grele. Până la un punct, suntem modelați de mediul în care creștem. Dincolo de el, suntem pe deplin responsabili de viața pe care o construim.
Am trecut prin divorțul părinților și prin propriul meu divorț, prin pierderea mamei, printr-un accident și un faliment. Am trăit și momente de grație pură, care mi-au umplut sufletul de lumină.
Din toate acestea am păstrat un singur fir călăuzitor: recunoștința. Pentru experiențele grele, pentru cele frumoase, pentru tot ce va urma. Îmi propun cel puțin o sută de ani sănătoși și împliniți — alături de copiii, nepoților și strănepoților mei.
Ideea s-a născut dintr-o dorință simplă: să creez un spațiu dedicat recunoștinței.
De-a lungul timpului, am descoperit că această practică mă ajută să ating o stare de pace interioară și bucurie autentică. Nu a fost mereu ușor — dar de fiecare dată când mă opream să apreciez lucrurile bune, oamenii din jur, lecțiile învățate, chiar și greutățile care m-au făcut mai puternică, simțeam că îmi recapăt echilibrul. Că revin la mine.
Simțind cât de mult m-a transformat această practică, am vrut să o împărtășesc și altora. Așa a prins contur jurnalul — unul care să îmbine recunoștința cu alte aspecte esențiale ale creșterii interioare.
Pe măsură ce lucram la el, mi-am dat seama că recunoștința singură nu e de ajuns. Că mai este nevoie de curajul de a ieși din zona de confort, de timp petrecut cu noi înșine, de puterea afirmațiilor, de inspirația celor din jur și de capacitatea de a ne concentra pe ceea ce funcționează — pentru a trăi din ce în ce mai mult din acel loc.
Așa că am adunat toate acestea în paginile jurnalului, alături de recomandări practice — cărți, cursuri, podcasturi și abordări care m-au ajutat pe propriul meu drum.
Nu am toate răspunsurile. Nici nu cred că există o rețetă universală. Dar sper ca acest jurnal să fie pentru tine mai mult decât un caiet de reflecție — un companion de încredere în călătoria spre tine.
Nu dintr-o decizie rațională. Ci dintr-o nevoie profundă de a da mai departe ceea ce eu însămi am primit.
Drumul meu a început la 18 ani, cu primele inițieri de Prananadi — o practică spirituală care m-a învățat ce înseamnă cu adevărat starea de prezență. De acolo, totul s-a deschis: cărți, cursuri despre emoții, tipare, relații interumane. Am lucrat pe relația cu părinții mei, pe traume din copilărie, pe tot ceea ce formează, în timp, felul în care ne raportăm la lume și la noi înșine.
Am aprofundat practica Reiki, constelațiile familiale — și distanța, uneori uriașă, dintre ceea ce spunem și ceea ce trăim cu adevărat în interior.
În 2025, odată cu nașterea Jurnalului Descoperirii de Sine, am absolvit cursul de Terapeut în Journaling — pentru că voiam să ofer mai mult decât un instrument. O însoțire.
Nu mă satur să învăț. Să cresc. Să înțeleg cum ajungem, pas cu pas, la acea stare de împlinire și recunoștință pe care o cred posibilă pentru fiecare dintre noi.
Recunoștința este sentimentul pe care mi-l doresc să mă însoțească în fiecare clipă — în experiențele grele și în cele frumoase, în tot ce va urma.Larisa Oana Vandici